Maia Sandu solicită CSM-ului să aleagă persoane integre în funcția de judecători ai Curții Constituționale5Foto© agora.md

Maia Sandu solicită CSM-ului să aleagă persoane integre în funcția de judecători ai Curții Constituționale

, 15 știri, 9 vizualizări

Prim-ministra Maia Sandu solicită Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) să selecteze exclusiv persoane integre și ne-compromise în calitate de judecători ai Curții Constituționale, în caz contrar, șefa executivului de la Chișinău spune că sitemul judecătoresc va trebui curățat din exterior. Despre aceasta prim-ministra a scris astăzi pe pagina sa de Facebook.

„Instituția Curții Constituționale, compromisă într-un mod fără precedent de personaje precum Poalelungi și Gurin, are nevoie de o reabilitare în fața cetățenilor, a societății și a partenerilor externi. Persoanele care se fac vinovate de numeroase condamnări la CtEDO, care au executat nestingherit comenzile politice ale fostului regim, care au emis acte ilegale sau care nu își pot justifica averile, nu pot nicidecum reface încrederea în Curtea Constituțională.

Restabilirea onoarei și a prestigiului Curții Constituționale se poate realiza doar dacă în calitate de judecători vor fi desemnați, printr-o competiție transparentă și meritocratică, oameni integri, buni profesioniști, persoane care vor pune întotdeauna Constituția în prim-plan și nu vor accepta jocuri de culise sau influențe din afară.