Ministerul Muncii și Protecției Sociale a lansat un program național prin care se oferă o protecție socială suplimentară copiilor9Foto© gov.md

Ministerul Muncii și Protecției Sociale a lansat un program național prin care se oferă o protecție socială suplimentară copiilor

, 11 știri, 23 vizualizări

Ministerul Muncii și Protecției Sociale a lansat miercuri, 21 septembrie curent, programul „Familia” – un pachet de măsuri guvernamentale, orientate spre suportul copiilor și a familiilor cu copii din Republica Moldova, valabile începând cu această toamnă.

Ministerul Muncii și Protecției Sociale anunță că începând cu 1 octombrie 2022, toți copiii cu vârsta până la 2 ani vor beneficia de o indemnizație lunară de 1.000 de lei, indiferent dacă părinții acestora sunt persoane asigurate sau neasigurate social. Această indemnizație va fi achitată suplimentar pentru persoanele asigurate și majorată de la 740 la 1.000 de lei pentru persoanele neasigurate.

De asemenea, se majorează de la 370 la 500 de lei și indemnizația lunară de suport pentru creștere gemenilor sau a mai multor copii născuți dintr-o singură sarcină. Totodată, din 1 ianuarie 2023, indemnizația unică acordată la nașterea copilului va crește cu 864 de lei, de la 10.068 până la 10.932 de lei.