Ministrul de Externe spune cum evoluează relația cu Ucraina după votul Moldovei la APCE7Foto© zdg.md

Ministrul de Externe spune cum evoluează relația cu Ucraina după votul Moldovei la APCE

, 11 știri, 11 vizualizări

R. Moldova are un dialog zilnic cu Ucraina, susține ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene, Nicu Popescu. Acesta precizează că a primit asigurări de la Kiev precum că votul lui Andrei Năstase și Vlad Bătrîncea la APCE, în favoarea revenirii delegației Rusiei în componența organizației, nu afectează relația bilaterală dintre R. Moldova și Ucraina.

Nicu Popescu a declarat că în scurt timp urmează să întreprindă o vizită la Kiev.

„Ceea ce văd în conversațiile mele cu prietenii noștri de la Kiev este că avem determinare deplină să ne asigurăm că această situație de la Strasbourg nu afectează relația noastră, din contra, interesul nostru și interesul ucrainenilor este să aprofundăm cooperarea bilaterală pe toate domeniile”, a declarat Popescu, precizând că agenda bilaterală este una complexă și vizează acordul de asociere, zona de liber schimb cu UE, comerțul bilateral, cooperarea pe segmentul de reglementare transnistreană.

„Poziția nostră este fermă și se referă la faptul că noi considerăm că fiecare țară are dreptul să-și facă propriile sale alegeri. Ceea ce putem face noi, din exterior, este să venim cu o poziție și să susținem, pentru ca procesul să aibă loc într-un mod cât mai pașnic posibil, care nu ar afecta populația. Știm cu toții că 20% din teritoriul Georgiei este ocupat de Rusia. Știm cu toții despre anexarea Crimeei, care a avut loc de către Rusia și situația din Donbas, dar asta este decizia și poziția țărilor în care se petrec aceste lucruri”.