Natalia Gavrilița, în vizită de lucru la portul Giurgiulești7Foto© deschide.md

Natalia Gavrilița, în vizită de lucru la portul Giurgiulești

, 8 știri, 41 vizualizări

Acțiunile ce urmează a fi întreprinse pentru eficientizarea activităților portuare și protejarea intereselor producătorilor naționali au fost discutate astăzi, în cadrul vizitei prim-ministrei Natalia Gavrilița la Portul de Pasageri și Mărfuri Giurgiulești (PPMG).

În ultima perioadă, s-a înregistrat o intensificare a activității în cadrul portului – volumul de export al mărfurilor a crescut de 3 ori, iar numărul de cereri s-a majorat cu circa 400%. Acest fapt confirmă rolul important al PILG ca platformă comercială pentru exportatorii și importatorii din țara noastră. În acest sens, prim-ministra a subliniat necesitatea identificării unor măsuri concrete, care ar contribui la sporirea capacității portului, cu accent pe extinderea PILG și sprijinirea dezvoltării acestui nod logistic regional.

“Odată cu creșterea solicitărilor, trebuie să vedem cum să investim pentru ca portul să acopere necesitățile care sunt la moment, dar și cum să creștem veniturile la stat. În același timp, trebuie să ne pregătim de toamnă și să luăm acum toate deciziile necesare pentru a oferi producătorilor agricoli posibilitatea de a-și exporta produsele pe piețele regionale și internaționale, în condiții avantajoase și cât mai operativ”, a spus Natalia Gavrilița.