Nicolae Botgros, după incendiul de la Filarmonica Națională: „Dureros este faptul că a fost distrusă munca de un secol”3Foto© publika.md

Nicolae Botgros, după incendiul de la Filarmonica Națională: „Dureros este faptul că a fost distrusă munca de un secol”

, 4 știri, 9 vizualizări

A fost distrusă munca de un secol. Filarmonica Națională a crescut și a educat o mare parte dintre artiștii virtuoși pe care i-a avut țara noastră. Au existat oameni care și-au dedicat întreaga viață acestei instituții și au făcut-o cu multă responsabilitate și devotament. Despre a asta a scris dirijorul și violonistul Nicolae Botgros, în urma distrugerii Filarmonicii de incendiul devastator.

"Astăzi a fost o zi cu ghinion pentru toată lumea artistică de la noi, o zi în care s-au întâmplat lucruri care m-au pus pe gânduri și m-au făcut să mă întreb: “Cum Doamne mai e și lumea asta făcută?”.

Poate dacă eram nițel mai tânăr, aș fi strigat de durere și revoltă, dar anii și experiența mea îmi spun că nu mai are sens. Da, asta e dezamăgire. Filarmonica Națională, instituția care a fost înzestrată cu numele unui Adevărat Om și al unui simbol al muzicii mari, Serghei Lunchevici, a fost distrusă în flăcări odată cu toată arhiva societății culturale din Republica Moldova.