O femeie a fost incendiată de propriul concubin la Dubăsari© publika.md

O femeie a fost incendiată de propriul concubin la Dubăsari

, 7 știri, 8 vizualizări

Polițiștii din Dubăsari au fost alertați ieri, în jurul orei 22:40, pe faptul că, într-o localitate din raionul Dubăsari, o femeie 46 de ani a fost stropită cu o substanță inflamabilă necunoscută de către concubinul său de 39 de ani, după care acesta a incendiat-o.

Contactată de Jurnal.md, ofițera de presă a IP Dubăsari, Elena Băetrău, a relatat că oamenii legii au restabilit firul evenimentelor. Astfel, potrivit informațiilor furnizate până la această oră, se cunoaște că cei doi au consumat băuturi alcoolice și, ulterior, între aceștia s-ar fi iscat un conflict, în rezultatul căruia bărbatul a stropit victima cu o substanță inflamabilă, după care i-a dat foc.

În urma investigațiilor primare, acesteia i-au fost cauzate arsuri, fiind transportată la Spitalul Raional Criuleni, pentru îngrijiri medicale..