Olga Căpățînă a lansat la Chișinău trei cărți
Foto: adevarul.ro

Olga Căpățînă a lansat la Chișinău trei cărți

5 știri, 8

Scriitoarea și jurnalista moldoveancă Olga Căpățână, care de mai mulți ani este stabilită în Franța, la Paris, a lansat la Chișinău trei cărți. Este vorba despre,,Dobrenii”,,,Agent Dublu” și,,Lilith”. Evenimentul a avut loc miercuri seara, 16 mai, și a adunat la Biblioteca Națională prieteni, rude, colegi de facultate și admiratori ai creației sale. Cărțile au fost editate la București în câte 250 de exemplare fiecare, transmite IPN.

Olga Căpățână spune că,,Dobrenii” este despre al doilea război mondial, despre cel din Afganistan și conflictul din regiunea transnistreană. E despre dragostea din timpul războiului, cum să-ți păstrezi familia și cum să-ți iubești țara. Redă povestea unei familii de moldoveni care trăiește momentele foametei și deportărilor. Cartea,,Agent Dublu” include opt povestiri despre militarii moldoveni care au făcut armata în timpul războiului din Afganistan, despre medicii care l-a fel s-au aflat la datorie în acea perioadă.

Potrivit Olgăi Căpățână, poeziile cuprinse în,,Lilith” sunt cântate de mult timp de mai mulți interpreți din Republica Moldova și sunt adevărate șlagăre în prezent.

Ministra Educației, Culturii și Cercetării, Monica Babuc, a spus că viața jurnalistei și scriitoarei Olga Căpățână este demnă de un film. Aceasta vorbește în cărțile ei nu doar despre ceea ce a văzut și a trăit în acele momente de groază ale războaielor la care a partici...

Citește pe ipn.md