ONG-urile de media: Interdicțiile de intrare în R. Moldova aplicate jurnaliștilor străini contravin normelor

ONG-urile de media: Interdicțiile de intrare în R. Moldova aplicate jurnaliștilor străini contravin normelor

5 știri, 8

Astfel, la 16 ianuarie 2018, lui Roman Shutov, director de programe al portalului detector.media din Kiev, Ucraina, nu i s-a permis intrarea în Republica Moldova pentru a participa la un training pentru jurnaliști. Expertul a scris pe pagina sa de Facebook, că polițiștii de la Chișinău nu s-au lăsat convinși nici de agenda evenimentului pe care a prezentat-o și nici de invitația pe care a primit-o din partea Ambasadei SUA in Moldova.

Al doilea caz a fost cel al Iradei Zeynalova, prezentatoare la postul NTV din Rusia, care, în aceeași zi a fost întoarsă la Moscova de pe aeroportul Internațional Chișinău, din cauza că nu a putut confirma cu actele necesare întâlnirea stabilită cu unele persoane oficiale din Republica Moldova.

„Considerăm neconvingător motivul pe care Poliția de Frontieră (PF) l-a invocat pentru a-și motiva refuzul. În toate cazurile se face trimitere la faptul că jurnaliștii nu au întrunit condițiile de trecere a frontierei de stat. Dar, cel puțin în ceea ce-l privește pe colegul ucrainean Roman Shutov colaboratorii PF se contrazic, afirmând că, inițial acesta nu ar fi declarat scopul real al vizitei în R.

Moldova, dar „ulterior a încercat să-și justifice vizita, cu prezentarea unui set de documente, însă acest fapt nu l-a scutit de decizia privind refuzul intrării în R. Moldova””, se menționează în declarație.

    Citește pe tv8.md