Parlamentul britanic a validat definitiv acordul privind Brexit-ul prevăzut pentru 31 ianuarie6Foto© agora.md

Parlamentul britanic a validat definitiv acordul privind Brexit-ul prevăzut pentru 31 ianuarie

, 9 știri, 3 vizualizări

După mai mult de trei ani de dezbateri intense, Parlamentul britanic a adoptat definitiv miercuri acordul privind Brexit-ul, deschizând astfel calea pentru ieșirea istorică a Regatului Unit din Uniunea Europeană la sfârșitul lunii ianuarie, relatează AFP, potrivit Agerpres.

Acordul, care reglează modalitățile de ieșire din UE și care a fost negociat de premierul conservator Boris Johnson cu Bruxellesul, mai trebuie promulgat de Regina Elisabeta a II-a, posibil joi, pentru a deveni lege.

Camera Comunelor, unde premierul dispune de o majoritate zdrobitoare după alegerile legislative din decembrie, și-a dat deja acordul la începutul lunii ianuarie pentru proiectul de lege privind retragerea Regatului Unit din UE, prevăzută la 31 ianuarie, ora 23.00 (ora Londrei și GMT).