Parlamentul britanic refuză să se exprime printr-un nou vot asupra acordului Brexitului4Foto© publika.md

Parlamentul britanic refuză să se exprime printr-un nou vot asupra acordului Brexitului

, 5 știri, 4 vizualizări

Premierului britanic Boris Johnson i s-a refuzat luni un vot în Parlament asupra acordului Brexitului obținut săptămâna trecută la Bruxelles, prelungindu-se astfel confuzia, cu zece zile înaintea datei prevăzute a unei ieșiri a regatului Unit din Uniunea Europeană (UE), relatează AFP.

În virtutea principiului potrivit căruia același text nu poate fi dezbătut de mai multe ori în aceeași sesiune parlamentară, președintele Camerei Comunelor John Bercow a refuzat ca deputații să se propunțe prin vot asupra acordului ieșierii regatului din UE.

Este necesar, astfel, să se aștepte analizarea textelor de lege cu privire la aplicarea acordului, mai complexe, pentru a afla dacă Parlamentul britanic ratifică compromisul - complicând sarcina europenilor, care este necesar să se pronunțe asupra unei noi amânări a divorțului.