PAS solicită Președintelui RM să restituie Parlamentului Legea cu privire la cetățenia prin investiție

PAS solicită Președintelui RM să restituie Parlamentului Legea cu privire la cetățenia prin investiție

6 știri, 7

Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS) solicită Președintelui R. Moldova de a restitui Parlamentului Legea cu privire la cetățenia „prin investiție” și să depună la organele competente o sesizare cu privire la controlul asupra neconstituționalității Legii la Curtea Constituțională, transmite TRIBUNA.

În cadrul unei conferințe de presă, lidera PAS, Maia Sandu, a spus că Legea cetățeniei „prin investiție” va permite cetățenilor cu trecut dubios să legalizeze banii „murdari”.

„În august, anul trecut, PAS a informat despre pericolul punerii în aplicare a Legii cetățeniei prin investiție. Am solicitat atunci suspendarea acestei Legi prin neadoptarea de către Guvern a cadrului normativ a punerii Legii în aplicare până la acceptul partenerilor de dezvoltare. Legea permite acordarea cetățeniilor RM pentru străini în valoare de 100 mii euro și cei care investesc în imobil, în hârtii cu valoare de stat câte 250 euro.

Riscurile Legii au fost semnalate și de CNA. Cumpărătorii acestor cetățenii nu vor fi cetățenii UE pentru că nu au nici un motiv de a investi în economia măcinată de corupție. Rămân 2 categorii de beneficiari: oamenii de afaceri din Federația Rusă, statele asiatice, America Latină și cetățenii care au participat la furtul miliardului. Chiar dacă am depus sesizările necesare la Guvern și la Procuratura Generală, punerea în aplicare a acestei Legi nu a fost stopată”, a spus...

    Citește pe tribuna.md


    Maia Sandu, 4 luni
    PAS solicită abrogarea legii cetățeniei „prin investiții”. Maia Sandu: „Reprezintă o bo...