Pavel Voicu: Era o cursă. Șoferul din Audi spune că altcineva era la volan© noi.md

Pavel Voicu: Era o cursă. Șoferul din Audi spune că altcineva era la volan

, 5 știri, 12 vizualizări

Declarația a fost făcută de ministrul Afacerilor Interne, Pavel Voicu, în cadrul unei emisiuni de la N4, transmite cotidianul.md.

„Ancheta a stabilit într-adevăr că șoferul de 27 de ani se afla într-o cursă cu un alt automobil BMW. Este identificat și acel automobil și participant la acea cursă. Nici unul, nici altul nu colaborează cu organul de urmărire penală. Persoana bănuită de comiterea accidentului unde, în consecință, două persoane au decedat, a încercat să spună că la volanul automobilului era o altă persoană care a părăsit locul accidentului, însă toate acțiunile lui sînt întărite prin material probat”, a declarat Pavel Voicu.

În acest context, ministrul a precizat că indiferent dacă tînărul de 27 de ani, care se afla la volanul mașini Audi își va recunoaște vina sau nu, autoritățile au destule probe care demonstrează vinovăția acestuia.