Pensionarii nu vor mai primi acei 700 de lei promiși de Paști6Foto© deschide.md

Pensionarii nu vor mai primi acei 700 de lei promiși de Paști

, 10 știri, 9 vizualizări

Până la sfârșitul anului, pensionarilor le va mai fi acordat un ajutor material unic, suplimentar la cei 700 de lei oferiți cu ocazia sărbătorilor de iarnă. Este răspunsul șefului statului la întrebarea pensionarilor despre ajutorul promis de Paști. Într-o nouă ediție a emisiunii „Președintele răspunde”, potrivit IPN, Igor Dodon a menționat că, în următoarele săptămâni, va fi rectificat bugetul de stat și după aceea se va lua o decizie privind acordarea ajutorului.

„Cum am promis și anterior, suport suplimentar, și aici ne referim la pensionari, sigur va fi alocat. Așa cum a promis, am acoperit complet toate angajamentele din partea statului la salarii, la pensii”, a declarat președintele.

Pensionarii au primit câte 600 de lei de Crăciun și Paști pe timpul guvernării democrate. După schimbarea conjuncturii politice, guvernarea a oferit pensionarilor 700 de lei cu ocazia sărbătorilor de iarnă, nu și de Paști.