PERFORMANȚĂ ULUITOARE! Federer a câștigat pentru a opta oară în carieră turneul masculin de la Wimbledon

PERFORMANȚĂ ULUITOARE! Federer a câștigat pentru a opta oară în carieră turneul masculin de la Wimbledon

5 știri, 4

Ajuns la 35 de ani, tenismanul elvețian Roger Federer a câștigat pentru a opta oară în carieră turneul masculin de la Wimbledon, devenind astfel cel mai titrat tenisman din istoria competiției londoneze. Federer l-a învins în finală pe croatul Marin Cilic cu scorul de 6-3 6-1 6-4. Mai mult, Roger a încheiat turneu fără să piardă vreun set.

Marin Cilic a fost prezent în premieră în finala de la Wimbledon, dar s-a accidentat în setul al doilea și chiar a avut lacrimi în ochi din cauza problemelor de sănătate, ce l-au limitat în exprimarea pe teren. Însă, în pofida acestui necaz, croatul a continuat, chiar dacă n-a reușit să-I reziste lui Federer.

Elvețianul a câștigat al 93-lea trofeu din carieră și, totodată, al 19-lea turneu de Mare Șlem. La 35 de ani și 342 de zile, Federer a devenit cel mai vârstnic tenisman din Era Open care s-a impus la Wimbledon. Pentru succesul din acest an, elvețianul a încasat un cec în valoare de 2 milioane 200 de mii de lire sterline și 2000 de puncte WTA.

    Citește pe publika.md