Peste 13 mii de veterani vor primi ajutoare materiale din partea statului
Foto: www.moldova.org

Peste 13 mii de veterani vor primi ajutoare materiale din partea statului

10 știri, 6

Guvernul a aprobat astăzi Regulamentul cu privire la modul de stabilire și de plată a ajutorului material, care prevede modificarea mecanismului de acordare a acestuia.

Astfel, în acest an vor primi un ajutor material unic, în sumă de 1000 de lei, persoanele cu dizabilități urmare a războiului din Afganistan, victimele reabilitate ale represiunilor politice din anii 1917-1990, persoanele cu dizabilități în urma acțiunilor de luptă pentru apărarea integrității teritoriale și independenței Republicii Moldova, persoanele cu dizabilități în urma participării la lichidarea consecințelor avariei de la Cernobîl.

Participanții la cel de-al doilea război mondial vor beneficia de un ajutor material anual de 10.000 de lei, iar persoanele antrenate în deminarea teritoriului și a obiectelor, în perioada respectivă, vor primi câte 5.000 de lei.

Numărul total al beneficiarilor de ajutor material din partea statului se estimează la 13.590 de persoane. Pentru achitarea ajutorului material anual și a compensației parțiale a cheltuielilor, în bugetul de stat pentru anul 2018 sunt prevăzute peste 22 milioane de lei.

Citește pe moldova.org