Peste 2 tone de cocaină din America Latină în Europa, printr-o companie din Moldova: 20 persoane arestate, 1,5 milioane euro confiscate9Foto2Video© publika.md

Peste 2 tone de cocaină din America Latină în Europa, printr-o companie din Moldova: 20 persoane arestate, 1,5 milioane euro confiscate

, 11 știri, 15 vizualizări

O grupare criminală, cu arie de activitate internațională, specializată în traficul de cocaină din America de Sud în Europa, prin intermediul unei societăți comerciale din Republica Moldova, a fost destructurată în urma cooperării autorităților din Moldova, Belgia și Suriname, transmite CURENTUL.

Potrivit unui comunicat de presă, operațiunea de destructurare a avut loc grație eforturilor consolidate la efectuarea măsurilor speciale de investigații și acțiunilor de urmărire penală a unui grup comun de investigații format din procurorii Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale, ofițerii Direcției Combaterea Criminalității Organizate și Centrului de analiză a informațiilor din cadrul Inspectoratului Național de Investigații, procurori și angajații poliției Judiciare Federale Oost-Vlaanderen din Regatul Belgiei, de comun cu autoritățile din Republica Suriname, sub egida Europol.

La începutul lunii decembrie 2018, au fost efectuate percheziții simultane în Belgia și Republica Moldova, unde au fost depistate și ridicate mijloace probatorii care demonstrează activitatea acestei grupări criminale internaționale.