Petras Auštrevičius: Respingem ideea că am fi încercat să intervenim în deciziile judiciarului moldovean
Foto: independent.md

Petras Auštrevičius: Respingem ideea că am fi încercat să intervenim în deciziile judiciarului moldovean

4 știri, 6

Raportorul Parlamentului European pentru Republica Moldova, Petras Auštrevičius, spune că atât el, cât și mulți colegi de ai săi au fost foarte dezamăgiți de comentariile pe care le-au auzit de la Chișinău, în special de la reprezentanții coaliției de guvernare, privitoare la rezoluția și dezbaterile din Parlamentul European (PE) de joia trecută, 5 iulie. În interviu pentru Radio Europa Liberă pe tema reacțiilor critice ale Chișinăului față de rezoluția de la Strasbourg, europarlamentarul a declarat că UE nu a avut nicio intenție să intervină în treburile și procedurile juridice din tribunalele moldovenești, transmite IPN.

În schimb, spune Petras Auštrevičius, deputații PE au avut o mulțime de motive să exprime îngrijorarea și dezamăgirea despre modul cum judiciarul moldovean, într-o anume privință, a luat deciziile legate de invalidarea alegerilor pentru postul de primar al Chișinăului. „Într-un fel, acesta este un exemplu de încălcare a domniei legii, de neabordare rațională (a unei chestiuni), un exemplu de decizie foarte părtinitoare.

Mai ales că mai înainte, asemenea cazuri nu au mai fost judecate și nu s-au mai luat asemenea decizii”, a spus eurodeputatul.

    Citește pe independent.md