Parlamentul va găzdui expoziția "Primele Momente Contează"

Parlamentul va găzdui expoziția "Primele Momente Contează"

10 știri, 4

O expoziție de fotografii „Primele Momente Contează”, a fost inaugurată azi la Chișinău de către UNICEF în Moldova în parteneriat cu Parlamentul Republicii Moldova. În fotografii au fost surprinse portretele a 9 tați, interacționând cu copiii lor în primele clipe ale vieții, în maternitățile din Moldova.

”Tot mai mulți tați aleg să beneficieze de concediu paternal, pentru a fi alături de familie din momentul venirii pe lume a copilului, a spus Adrian Candu, președintele Parlamentului Republicii Moldova. Și din ce în ce mai mulți tați – cum sunt cei care au participat la proiectul fotografic inaugurat astăzi – aleg să asiste la nașterea copiilor lor și conștientizează importanța tatălui în dezvoltarea micuților,” a precizat Adrian Candu.

Expoziția de fotografii este parte a campaniei globale UNICEF ”Primele Momente Contează”, care pune accentul pe primele 1000 de zile din viața copilului și impactul experiențelor timpurii pentru creierul în curs de dezvoltare. Ziua Internațională a Taților este un prilej să ne amintim că tații care au posibilitatea de a se atașa de copiii lor din primele zile ale vieții, contribuie și în continuare la dezvoltarea armonioasă a copiilor lor.

„Primele 1.000 de zile de viata – perioada cuprinsa intre conceptie si cea de-a doua zi de nastere a copilului – reprezinta o perioada de oportunitati unica, cand se pune temelia unei sanatati optime, crest...

    Citește pe abcnews.md