Procedura de import a produselor din Ucraina a fost simplificată© publika.md

Procedura de import a produselor din Ucraina a fost simplificată

, 6 știri, 23 vizualizări

Serviciul Vamal a venit cu unele precizări privind simplificarea procedurii de import a produselor din Ucraina.

"Pe perioada stării de urgență, prin derogare de la prevederile Acordului privind Regulile de determinare a țării de origine a mărfurilor în Comunitatea Statelor Independente din 20 noiembrie 2009 și a Legii cu privire la tariful vamal, certificatele de origine a mărfurilor forma CT-1 eliberate de autoritățile din Ucraina, prezentate în copii (pe hârtie sau în format electronic), au aceeași validitate ca și originalele acestora", se menționează în comunicatul emis de Serviciul Vamal.

Totodată, importatorul, urmează să prezinte organelor vamale originalele certificatelor de origine a mărfurilor forma CT-1, angajându-se în acest sens prin prezentarea la momentul importului a Declarației-angajament a importatorului.