Producția de struguri anul acesta va fi mai mare decît anul trecut5Foto© agora.md

Producția de struguri anul acesta va fi mai mare decît anul trecut

, 6 știri, 2 vizualizări

Mai mult, în anul 2021, în plantațiile viticole a fost înregistrat risc înalt pentru răspândirea bolilor de sezon, iar din cauza temperaturilor mici și a precipitațiile abundente, recoltarea strugurilor întârzie cu aproximativ 15 zile comparativ cu anul 2020.

Cât privește exporturile totale ale produselor vitivinicole, în primele 7 luni ale 2021, volumul s-a diminuat cu 10.8%, în contextul în care cele mai mari scăderi au fost înregistrate de vinurile în vrac, în timp ce exporturile de vinurile îmbuteliate, după volum, au crescut cu 10%.

În același timp, anul trecut a fost marcat și de schimbări în ce privește axele strategice de dezvoltare a sectorului, care vor fi implementate în următorii 4 ani de către Oficiul Național al Viei și Vinului (ONVV) și care urmăresc atingerea obiectivelor privind durabilitatea socio-economică și o mai mare claritate și transparență asupra activității desfășurate.