Protest la Calea Ferată a Moldovei: „Angajații nu-și văd salariile, iar șefii stau cu milioane acasă și în oficii”3Foto© zdg.md

Protest la Calea Ferată a Moldovei: „Angajații nu-și văd salariile, iar șefii stau cu milioane acasă și în oficii”

, 5 știri, 7 vizualizări

Reprezentanții Platformei Demnitate și Adevăr (DA) s-au adunat luni, 14 iunie, în fața Guvernului unde au protestat și au solicitat achitarea salariilor angajaților a Î. S. „Calea Ferată a Moldovei” (CFM), trecerea CFM în subordinea Executivului și tragerea la răspundere a celor care au prejudiciat întreprinderea.

„Cerem sancționarea hoților. Veniți cu noi – vă fură și pe voi”, au scandat manifestanții.

„Jos corupția”, au scandat protestarii.

„De câteva luni avem acest subiect în vizor. Vreau să înțelegeți importanța. CFM asigură zece mii de locuri de angajați. Este o întreprindere care deține 11 mii de hectare și până în ziua de azi CFM nu cunoaște câte terenuri are la dispoziție. Datoriile CFM au ajuns aproape un miliard de lei”, a declarat deputatul Platformei DA, Alexandru Slusari.

La data de 3 iunie, Procurorii din cadrul Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), care exercită urmărirea penală privind delapidarea patrimoniului Întreprinderii de Stat Calea Ferată din Moldova, în proporții deosebit de mari, acțiuni comise de un grup criminal organizat, cu abuz în serviciu, au dispus efectuarea perchezițiilor la mai multe firme, dar și domiciliul fondatoarei și administratoarei unui grup de companii implicate în delapidarea Î.S. „Calea Ferată a Moldovei”.