Răspunsul Parlamentului European către Domnica Manole3Foto© jurnal.md

Răspunsul Parlamentului European către Domnica Manole

, 8 știri, 8 vizualizări

În răspunsul semnat de către președintele Delegației Parlamentului EuropeanEuropeanEuropean pentru relațiile cu Republica Moldova, eurodeputatul român Siegfried Mureșan, se subliniază că instanța constituțională are o importanță fundamentală pentru sistemul legal și politic de la Chișinău și nu trebuie să fie afectată de ingerințele politice, de presiuni și de intimidări. Se mai menționează că reforma justiției a fost mereu un domeniu-cheie de pe Agenda de Asociere și că Parlamentul European va continua să monitorizeze atent evoluțiile din acest domeniu.

Potrivit recomandărilor Comitetului Parlamentar de Asociere Moldova-UE, sprijinul bugetar și asistența macrofinanciară acordate de UE vor fi condiționate de implementarea reformelor asupra cărora s-a convenit anterior (în cadrul Agendei de Asociere), inclusiv de implementarea măsurilor dedicate garantării principiului separației puterilor, respectării preeminenței dreptului, a drepturilor fundamentale și a standardelor democratice, precum și a independenței judiciarului, se mai arată în răspunsul Parlamentului European.