Rata creditelor luate prin programul Prima Casă a fost micșorată cu un procent5Foto© prime.md

Rata creditelor luate prin programul Prima Casă a fost micșorată cu un procent

, 9 știri, 6 vizualizări

Numărul moldovenilor care pot aplica la programul Prima Casă va crește semnificativ, iar creditele accesate în acest scop se vor ieftini. Guvernul a operat, astăzi, un set de modificări la regulamentul de implementare a proiectului, iar noile prevederi îi face eligibili pentru creditare inclusiv pe cei care mai au în proprietate o locuință.

Potrivit documentului aprobat, moldovenii din orașe vor putea deveni beneficiari ai programului Prima Casă chiar dacă mai au în proprietate mai puțin de nouă metri de spațiu locativ pentru fiecare membru de familie. Cât privește oamenii din localitățile rurale, a fost exclusă orice restricție de proprietate.

Altfel spus, aceștia vor putea deveni beneficiari de program chiar dacă mai au o casă la țară.

Tot astăzi Guvernul a decis să reducă profitul băncilor care acordă credite pentru Prima Casă. Acestea vor putea aplica o marjă de profit de maxim 2 la sută, față de 3% cât este acum. În aceste condiții, vor fi create premise de reducere a dobânzilor pentru împrumuturile acordate în cadrul programului. Mai exact, rata dobânzii anuale va fi diminuată cu un punct procentual.