Rectorul Universității de Stat din Cahul riscă să-și piardă funcția, după ce și-a angajat ginerele în instituția de învățământ3Foto© zdg.md

Rectorul Universității de Stat din Cahul riscă să-și piardă funcția, după ce și-a angajat ginerele în instituția de învățământ

, 5 știri, 23 vizualizări

Rectorul Universității de Stat „Bogdan Petriceicu Hașdeu” din Cahul, Andrei Popa, riscă să-și piardă funcția, dar și să fie lipsit de dreptul de a ocupa funcții publice sau funcții de demnitate publică pe o perioadă de trei ani. Asta după ce Autoritatea Națională de Integritate (ANI) a constat că acesta și-a angajat ginerele în cadrul instituției, care, în perioada 2015-2018, a beneficiat de multiple concedii de odihnă și cumularea unei alte funcții, grație actelor administrative emise de socrul său.

Potrivit ANI, rectorul, în calitate de subiect al declarării intereselor personale, a încălcat legislația în domeniu, prin faptul că - nu a declarat, nu a soluționat în niciun mod și a admis consumarea conflictelor de interese în exercitarea atribuțiilor sale de conducător prin emiterea actelor administrative și juridice în privința unei persoane apropiate.

Dacă actul de constatare va rămâne definitiv, ANI va sesiza organul competent în vederea încetării raporturilor de muncă ale acestuia. Concomitent, subiectul vizat riscă să fie decăzut din dreptul de a mai exercita o funcție publică sau o funcție de demnitate publică, cu excepția funcțiilor electorale, pe o perioadă de 3 ani.