Republica Moldova a urcat cinci poziții în clasamentul Indicelui Percepției Corupției 20204Foto© deschide.md

Republica Moldova a urcat cinci poziții în clasamentul Indicelui Percepției Corupției 2020

, 10 știri, 6 vizualizări

Cu un scor de 34 de puncte, Republica Moldova se situează pe locul 115 din 180 de țări și teritorii în clasamentul Indicelui Percepției Corupției (IPC) pentru anul 2020, lansat de Transparency International (TI). Republica Moldova a urcat cinci poziții, comparativ cu 2019, când era pe locul 120. Indicele Percepției Corupției este evaluat la o scară de la 0 până la 100, unde „0” puncte semnifică corupție totală, iar „100” – lipsă totală de corupție.

Printre „vecinii de clasament” ai Republicii Moldova sunt Filipine (34 de puncte), Egipt (33), Panama (35), Macedonia de Nord (35), Bosnia (35). România a înregistrat un scor al IPC de 44 de puncte, Estonia (74), Lituania (60), Letonia (57).

Transperency International Moldova menționează că, din punct de vedere a combaterii corupției, anul 2020 a fost pentru Republica Moldova unul foarte controversat. Pe de o parte, țara a ieșit din „teascul” unui stat capturat. Pe de altă parte, noii guvernanți au preluat unele scheme criminale, iar Parlamentul le-a oferit cetățenilor „o surpriză de Crăciun”, scoțând de sub masă un pachet de legi care contravin interesului public. Aceste legi au fost cu intenția de a împiedica activitatea ANI, prelua controlul asupra SIS și încerca restabilirea facilităților magazinelor duty-free.