Salvatorii și pompierii continuă să monitorizeze situația privind nivelul apei râurilor Nistru și Prut9Foto© publika.md

Salvatorii și pompierii continuă să monitorizeze situația privind nivelul apei râurilor Nistru și Prut

, 24 știri, 38 vizualizări

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) continuă să monitorizeze situația privind nivelul apei în râurile Prut și Nistru, precum și a riscului de inundații în localitățile amplasate în preajma acestora. Situația este evaluată în cadrul Centrului de Dirijare în Situații Excepționale din cadrul instituției, activat odată cu apariția acestui pericol, informează MOLDPRES.

Potrivit datelor IGSU, pe parcursul ultimelor 48 de ore, angajații instituției au fost antrenați pentru a interveni la preîntâmpinarea inundațiilor în raioanele Ocnița, Soroca și în orașul Vadul lui Vodă. Salvatorii, în comun cu localnicii, au ridicat un dig de protecție în localitatea Vălcineț, raionul Ocnița și au întreprins lucrări de consolidare a unui canal de scurgere a apei în apropierea râului Nistru.

La lucrări au participat peste 30 de persoane dintre care salvatori, reprezentanți a autorităților publice locale, localnici și voluntari. Lucrări complexe au fost efectuate și în orașul Soroca, unde au fost fortificate două baraje cu o lungime totală de peste 70 m pentru protecția locurilor joase din oraș. La Vadul lui Vodă salvatorii au continuat instalarea digului metalic pe distanța de 1000 m.