Sandu comentează candidatura propusă de Voronin la funcția de Procuror general6Foto© unimedia.info

Sandu comentează candidatura propusă de Voronin la funcția de Procuror general

, 10 știri, 8 vizualizări

În contextul în care noua alianță de la Chișinău dintre blocul ACUM și socialiștii lui Igor Dodon au decis să modifice, în Parlament, legislația astfel încât funcția de procuror general să poată fi ocupată și de persoane care nu au cetățenie moldoveană, reporterul Epoch Times a întrebat-o pe Maia Sandu cât de veridic este scenariul circulat în spațiul public potrivit căruia Laura Codruța Kovesi ar putea prelua funcția, în cazul în care nu ar obține șefia Parchetului European.

"Ar fi un scenariu minunat pentru noi. Nu știu dacă doamna Kovesi ar fi interesată de asta. Și noi, evident, îi urăm să reușească să obțină jobul la Bruxelles în Uniunea Europeană. Dar tocmai de aceea am propus modificarea legii. Pentru că vrem să avem cei mai buni specialiști, oameni independenți de sistemul nostru care foarte mult timp a fost implicat în tot felul de scheme de corupție", a replicat Maia Sandu.

Liderul PAS a opinat că sunt și procurori independenți în Republica Moldova, doar că ei nu au fost promovați.