Secretarul Consiliului primăriei Bubuieci, reținut de CNA într-un dosar de corupție
Foto: today.md

Secretarul Consiliului primăriei Bubuieci, reținut de CNA într-un dosar de corupție

20 știri, 12

Secretarul Consiliului primăriei Bubuieci și un complice de-al său au fost reținuți de către CNA și procurori într-un dosar de corupție. Aceștia sunt bănuiți că ar fi deposedat abuziv administrația publică locală de patru terenuri pentru construcție, prejudiciind primăria cu aproximativ 1 milion de lei, transmite CURENTUL.

Potrivit materialelor cauzei, secretarul Consiliului ar fi identificat patru loturi, care aparțineau Primăriei și care urmau a fi repartizate unor localnici. Urmărind scopul înstrăinării acestora, secretarul, împreună cu alți complici, ar fi căutat persoane din alte localități ale țării, numele și prenumele cărora corespundea cu datele de identificare ale adevăraților solicitanți de terenuri, incluși în lista pentru obținerea loturilor pentru construcție.

După ce au intrat în posesia loturilor, beneficiarii ar fi făcut procuri generale pe numele secretarului Consiliului, iar ulterior acesta le-ar fi vândut unor terți. Suma cadastrală a bunurilor menționate este de peste 700 000 de lei.

Citește pe curentul.md



Tendințe