Șefii de la Vamă și Fisc ar putea fi numiți și demiși de către Guvern5Foto© sputnik.md

Șefii de la Vamă și Fisc ar putea fi numiți și demiși de către Guvern

, 7 știri, 4 vizualizări

Guvernul a dat aviz pozitiv proiectului de lege care prevede raportarea directorilor Serviciului Fiscal de Stat și Serviciului Vamal la persoane cu funcție de demnitate publică, aceștia urmând să fie numiți și eliberați din funcție de către Executiv, la propunerea ministrului Finanțelor.

Modificările propuse au drept scop realizarea obiectivelor asumate prin programul de activitate al Guvernului pe domeniul fiscal și vamal, pentru care este nevoie de organizare și planificare strategică, elaborare și aprobare a documentelor de politici corespunzătoare și o colaborare bună a instituțiilor responsabile cu Guvernul.

Ajustarea cadrului legal privind numirea și eliberarea din funcție a conducătorilor autorităților administrative menționate va contribui la consolidarea funcțiilor directe exercitate de Guvern în activitatea entităților strategice din punct de vedere a stabilității economice și a gestiunii finanțelor publice.