Șeful Moldovagaz, despre negocierile cu Gazprom: Totul a fost pur comercial© deschide.md

Șeful Moldovagaz, despre negocierile cu Gazprom: Totul a fost pur comercial

, 5 știri, 3 vizualizări

Șeful Moldovagaz califică drept avantajos pentru Republica Moldova contractul semnat cu Gazprom, menționând că negocierile n-au vizat nici măcar tangențial elemente politice. Contractul a fost agreat în baza vechii formule de calcul a prețului.

„Totul a fost pur comercial, este vorba despre datorii, pentru că aceste datorii s-au acumulat din anul 1994, iar până astăzi aceste datorii nu au fost reglementate. Am vorbit despre evoluția piețelor, prețuri. Noi am fost la negocieri într-o perioadă când piața era destul de volatilă, prețul fluctua de la 1900 la 1300 de dolari și aceste aspecte influențau negocierile. La moment, avem prelungirea contractului semnat încă în anul 2006. Dar anul viitor, având mai mult timp la dispoziție, ar putea fi negociat un contract nou”, a spus Vadim Ceban în cadrul emisiunii „Puterea a Patra” de la N4.

Președintele Moldovagaz neagă faptul că prelungirea unui contract cu Gazprom pentru o perioadă de 5 ani, va duce la amânarea implementării Pachetului Energetic III. Cert este că protocolul semnat cu Gazprom interzice reorganizarea Moldovagaz până la reglementarea deplină a datoriilor.