Și-a omorât amicul de pahar cu un topor. Bărbat din Briceni, condamnat la 13 ani de închisoare3Foto© deschide.md

Și-a omorât amicul de pahar cu un topor. Bărbat din Briceni, condamnat la 13 ani de închisoare

, 5 știri, 20 vizualizări

Ambii cetățeni au fost descriși ca neconflictuali și muncitori de către persoanele chestionate de oamenii legii. Victima era un bărbat cu vârsta de 54 de ani, din raionul Glodeni, iar în acel sat venise în vizită la o cunoștință. În fapt, acesta locuia într-un sat învecinat, unde lucra la muncă sezonieră și își cumpărase acolo o casă.

Înainte să plece la pescuit, într-o după amiază de duminică, în data de 14 iulie curent, învinuitul a observat pe drumul de lângă casă un bărbat necunoscut, care venise în sat la ei și cu care a început să comunice, după care l-a invitat în casă, să consume vinul pe care necunoscutul îl avea cu el. După ce-l invitase în casă, gazda l-a servit cu prânzul pe care-l gătise anterior.

Deși la momentul reținerii învinuitul nu și-a recunoscut vina, ulterior le-a oferit oamenilor legii detaliile crimei. Astfel, deși consumau băuturi alcoolice, discuția a fost calmă și fără conflicte. Totuși, oaspetele a remarcat de două ori că gazda ar trebui să locuiască împreună cu familia și să muncească, astfel încât să locuiască în propria casă. Deși nu a reacționat impulsiv, aceste recomandări nu i-au plăcut învinuitului.