Siegfried Mureșan, măsuri pentru reducerea dependenței energetice a R.Moldova de Federația Rusă5Foto© deschide.md

Siegfried Mureșan, măsuri pentru reducerea dependenței energetice a R.Moldova de Federația Rusă

, 7 știri, 3 vizualizări

Prin această alocare majoră, Republica Moldova își va reduce dependența energetică de Federația Rusă, a declarat Siegfried Mureșan, într-o conferință privind Parteneriatul Estic găzduită de Parlamentul European, potrivit hotnews.ro.

Mureșan a spus că Uniunea Europeană a alocat 740 de milioane de euro fonduri nerambursabile pentru Republica Moldova în perioada 2014 - 2020. "În timpul vizitelor mele în Republica Moldova, am văzut că acești bani au fost folosiți pentru a construi centrale termice pe bază de biomasă în școli, pentru a moderniza transportul public sau pentru reabilitarea drumurilor publice. 25% din acești bani au fost alocați către conectivitate energetică și de transport, pentru a reduce dependența energetică de Federația Rusă", a afirmat Mureșan.

"Consider că trebuie să facem și mai mult, de aceea, când vom hotărî Bugetul Uniunii Europene pentru perioada 2021 - 2027, propunerea mea este ca 50% din banii alocați pentru Republica Moldova să meargă către conectivitatea energetică și de transport. Astfel, vom putea reduce și mai mult dependența energetică a Republicii Moldova de Federația Rusă. De asemenea, vom cere creșterea alocărilor totale către Moldova în viitorul buget multianual al Uniunii Europene 2021 - 2027”, a explicat Siegfried Mureșan.