STUDIU | Noul coronavirus poate supraviețui pe bancnote timp de 4 săptămâni2Foto© deschide.md

STUDIU | Noul coronavirus poate supraviețui pe bancnote timp de 4 săptămâni

, 11 știri, 4 vizualizări

Noul coronavirus poate rămâne activ săptămâni întregi pe bancnote, sticlă și alte suprafețe cu care ne întâlnim în viața de zi cu zi, a constatat cel mai performant laborator de biosecuritate al Australiei. Studiul atrage atenția asupra riscurilor pe care le aduce manipularea banilor, a echipamentelor cu touchscreen sau a diferitelor mânere și bare, scrie Bloomberg.

Cercetătorii de la Centrul Australian pentru Prevenirea Bolilor au arătat că SARS-CoV-2 este „extrem de puternic”, reușind să supraviețuiască la temperatura camerei (20 de grade Celsius) timp de 28 de zile pe suprafețe line precum ecranele telefoanelor mobile sau bancnotele de plastic, în timp ce durata de supraviețuire a virusului gripal este de 17 zile.

În schimb, virusul supraviețuiește mai puțin de o zi pe unele suprafețe dacă temperatura este de 40 de grade, potrivit unui studiu publicat în Virology Journal.  Astfel, aceste cercetări aduc noi dovezi că noul coronavirus supraviețuiește mai mult pe vreme rece, făcându-l mai greu de controlat iarna decât vara.