Svetlana Tihanovskaia cere Rusiei să respecte suveranitatea Belarusului© deschide.md

Svetlana Tihanovskaia cere Rusiei să respecte suveranitatea Belarusului

, 5 știri, 8 vizualizări

"Cred că nu este nevoie de această rezervă (rezerva de forțe de ordine pregătită de Rusia la solicitarea lui Lukașenko, n.red). Și ei (rușii, n.red) înțeleg că protestele noastre sunt exclusiv pașnice. Astfel că nu trebuie să fie introdusă niciun fel de trupă (în Belarus, n.red). Aceasta este o criză internă, nu una geopolitică.

Toată lumea ar trebui să înțeleagă că suntem o țară prietenoasă cu Rusia, că astfel de acțiuni pot provoca reacții negative din partea rușilor obișnuiți. Popoarele noastre sunt prietene, nu avem nevoie de un astfel de ajutor din partea Rusiei" - a afirmat Tihanovskaia, cerând Federației Ruse să respecte suveranitatea Republicii Belarusul.

"Solicităm guvernului rus, conducerii ruse să respecte suveranitatea Republicii Belarus și să permită poporului belarus să își rezolve conflictele interne" - a adăugat opozanta, care se află în exil în Lituania. Svetlana Tihanovskaia a făcut aceste declarații în contextul în care președintele rus, Vladimir Putin, a afirmat recent că Rusia, la cererea liderului de la Minsk, Aleksnadr Lukașenko, a creat o rezervă de forțe de ordine pentru a o trimite în Belarus, "dacă va fi nevoie".