Tehnologia 5G testată pentru prima dată în Moldova6Foto© publika.md

Tehnologia 5G testată pentru prima dată în Moldova

, 11 știri, 3 vizualizări

„De fiecare dată am trăit emoții deosebite în momentele în care operatorii din Republica Moldova au trecut de la o generație de tehnologii la alta. Cunosc emoțiile pe care le trăiesc colegii, dar și emoțiile clienților care sunt în așteptarea tehnologiilor și a soluțiilor noi. Pe lângă muncă și efort, în spatele acestor realizări sunt investiții enorme.

Republica Moldova a demonstrat că merită să se facă investiții aici, iar clienții noștri sunt foarte receptivi la tot ce înseamnă tehnologii noi”. Declarația a fost făcută de ministrul Economiei și Infrastructurii, Chiril Gaburici, la evenimentul de prezentare și testare a tehnologiei 5G, de către Grupul Orange în Republica Moldova, transmite CURENTUL.

Strategia 5G a Grupului Orange se bazează pe trei componente: îmbunătățirea benzii mobile de mare viteză, acces de mare viteză în ceea ce privește rețeaua fixă și aplicații noi pentru a sprijini transformarea digitală a afacerilor. Până în anul 2020, testele ce vizează aceste trei zone vor pregăti sosirea 5G atât pentru consumatori, cât și pentru clienții business.