Titus Corlățean: Hotărârile Curții Constituționale din Republica Moldova trebuie respectate de toată lumea3Foto© deschide.md

Titus Corlățean: Hotărârile Curții Constituționale din Republica Moldova trebuie respectate de toată lumea

, 6 știri, 5 vizualizări

Hotărârile Curții Constituționale din țara noastră, inclusiv cea prin care s-a decis organizarea alegerilor parlamentare anticipate, trebuie respectate de toată lumea, inclusiv de către Comisia Europeană și de Înaltul Reprezentant al Uniunii Europene, Federica Mogherini. Este declarația fostului ministru român de Externe Titus Corlățean, citat de Digi24.ro.

Potrivit lui Titus Corlățean, în situația în care au existat trei luni la dispoziție pentru a se face orice fel de negocieri, orice fel de coaliții, alianțe, iar acest termen nu a fost fructificat, singura autoritate care are această competență într-un stat democratic, să calculeze termenele și să ia decizii, este Curtea Constituțională.

Cât despre dorința unora de a solicita Comisiei de la Veneția să facă o evaluare asupra deciziilor magistraților Curții, Corlățean a spus că această structură este un organism important de experți europeni independenți care formulează recomandări importante, însă acestea sunt doar recomandări. Mai mult, Comisia de la Veneția nu poate fi transformată într-o autoritate suprastatală, mai spune Corlățean.