Traian Băsescu: „La București și Chișinău vorbim aceeași limbă”
Foto: adevarul.ro

Traian Băsescu: „La București și Chișinău vorbim aceeași limbă”

8 știri, 2

„Este Ziua Limbii Române! Este al cincilea an de când onorăm la unison, români de-o parte și de alta a Prutului, dar și de peste tot în lume, Limba Română. Prin Decretul numărul 304 din 13 martie 2013, am promulgat Legea 53/2013 privind instituirea Zilei Limbii Române în România. Coincidența face ca în același an, Curtea Constituțională de la Chișinău să facă dreptate limbii române, declarând-o limbă oficială și în Republica Moldova.

La București și Chișinău vorbim aceeași limbă, împărtășim aceeași cultură, aceeași credință și ne închinăm înaintașilor aceleiași istorii. Cândva, cu siguranță, le vom facem pe toate în aceeași țară! Știu că peste Prut, în comunitățile istorice din vecinătatea țării noastre, dar și în Diaspora, păstrarea vie a limbii române presupune eforturi, suferințe și chiar riscuri. Acestor români le datorăm respect și recunoștință.

De la ei putem învăța, de exemplu, să prețuim limba română zi de zi, iar astăzi să o cinstim cum se cuvine! La mulți ani, români! La multi ani, vorbitori ai limbii române!”, a scris Traian Băsescu pe pagina sa de Facebook.

    Citește pe tv8.md