Un milion de lei pentru susținerea inițiativelor tinerilor la nivel local5Foto© gov.md

Un milion de lei pentru susținerea inițiativelor tinerilor la nivel local

, 6 știri, 6 vizualizări

Administrațiile a 17 raioane și municipii din R. Moldova vor primi de la Guvern cofinanțare în valoare totală de un milion de lei pentru susținerea programelor raionale sau municipale de granturi destinate organizațiilor de tineret și grupurilor de inițiativă ale tinerilor.

Potrivit unei hotărâri aprobate astăzi de Guvern, finanțarea, pe principiul de paritate, în sumă maximă de 100 de mii de lei, este acordată autorităților publice locale care sunt parte a Programului de dezvoltare a Centrelor de tineret și susțin anual inițiativele tinerilor prin programe de finanțare nerambursabilă.

Ministerul Educației și Cercetării va coordona și monitoriza realizarea programelor de granturi locale, alocând resursele financiare necesare implementării, după recepționarea solicitărilor de finanțare.