Un moldovean a fost găsit împușcat pe un câmp, în Bistrița
Foto: adevarul.ro

Un moldovean a fost găsit împușcat pe un câmp, în Bistrița

12 știri, 6

Un tânăr de 31 ani din Republica Moldova a fost găsit, sâmbătă dimineața, pe un câmp din localitatea bistrițeană Cepari, prezentând plăgi împușcate în zona superioară a corpului, suferite în urma unui conflict spontan avut cu un alt cetățean moldovean.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Bistrița-Năsăud, Crina Sîrb, a declarat că bărbatul rănit a fost găsit în jurul orei 4,00 dimineața, în locul numit ‘Pe sărata’, de către un bărbat care a alertat 112, notează Observator.tv.

Potrivit datelor furnizate de reprezentantul Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) Bistrița-Năsăud, Ciprian Păcurar, echipajul care a intervenit la caz a preluat pacientul cu plăgi împușcate în membrele superioare, torace și zona gâtului. Acesta a fost stabilizat, era conștient și a fost transportat în UPU Bistrița pentru investigații suplimentare. Trei gloanțe au fost găsite în corpul tânărului.

Polițiștii au stabilit că rănile suferite prin împușcare au survenit în urma unui conflict spontan cu un alt cetățean moldovean, care a fugit de la fața locului și a fost prins câteva ore mai târziu în județul Maramureș.

La locul faptei nu a fost găsită nicio armă, anchetatorii urmând să stabilească dacă a fost folosită una letală sau neletală.

Cercetările în acest caz continuă.

    Citește pe stirilocale.md