Un nou proiect investițional în valoare de 14 mln. Euro va genera 250 de locuri de muncă5Foto© curentul.md

Un nou proiect investițional în valoare de 14 mln. Euro va genera 250 de locuri de muncă

, 11 știri, 7 vizualizări

Un nou proiect investițional, în valoare de 14 milioane de euro, va genera 250 de locuri de muncă. Compania Omni Steel, specializată în prelucrarea oțelului și-a anunțat astăzi proiectul de investiție. Compania va opera cu materie primă (deșeuri de fier) achiziționată de la agenții economici locali și va folosi tehnologia de topire a metalului prin inducție, cu un impact redus asupra mediului, transmite IPN.

La evenimentul de lansare, ministrul economiei, Sergiu Gaibu, și-a exprimat încrederea că va fi un exemplu urmat și de alți investitori.

„Asistăm la un eveniment care susține strategia Ministerului Economiei de dezvoltare a economiei naționale: investiții în dezvoltarea platformelor industriale  și crearea locurilor de muncă; atragerea diasporei acasă pentru a implementa experiența dobândită peste hotare, în cazul dat transferul de tehnologie din România; colaborarea între domeniul IT și alte industrii, unul din investitori fiind un antreprenor în domeniul tehnologiilor informaționale” , a precizat Sergiu Gaibu, citat într-un comunicat de presă al ministerului.