Uniunea Europeană va ajuta peste 80 de întreprinderi din zonele rurale2Foto© deschide.md

Uniunea Europeană va ajuta peste 80 de întreprinderi din zonele rurale

, 5 știri, 18 vizualizări

Uniunea Europeană va oferi suport pentru 81 de întreprinderi din zonele rurale ale Republicii Moldova. Suma granturilor constituie 11,02 milioane de lei, ceea ce va favoriza investiții în economia națională de circa 15,4 milioane de lei, transmite MOLDPRES.

În cadrul ședinței Comitetului de supraveghere al Programului-pilot „Femei în afaceri”, care s-a desfășurat recent la Ministerul Economiei și Infrastructurii, au fost examinate și aprobate 81 de proiecte investiționale din cele 151 care s-au înregistrat în concurs. Acestea fac parte din cel de-al treilea Apel de proiecte investiționale finanțate de Uniunea Europeană.

Domeniile de activitate ale companiilor sunt diverse: 51% din întreprinderi  se vor ocupa cu prestarea serviciilor, și anume – servicii educaționale și distractive pentru copii, prestarea serviciilor cosmetologice, servicii de decor și organizarea evenimentelor; 39% din companii activează în domeniul industrial și vor crea articole vestimentare pentru copii, femei și bărbați, vor fabrica produse congelate, dulcețuri, produse din patiserie, iar 10% din întreprinderi sunt din domeniul agriculturii și zootehniei, activitățile de bază fiind apicultura, creșterea nucilor, creșterea și germinarea orzului.