Unul dintre avocații lui Platon, condamnat la 6 ani de închisoare

Unul dintre avocații lui Platon, condamnat la 6 ani de închisoare

8 știri, 12

Avocatul Ion Crețu, unul dintre apărătorii lui Veaceslav Platon, cel supranumit raiderul nr. 1 în CSI, a fost condamnat la șase ani de închisoare cu executare, într-un dosar de trafic de influență.

Sentința de condamnare a fost pronunțată de Judecătoria Criuleni, iar presa scrie că Ion Crețu a părăsit R. Moldova acum două luni. Actualmente, avocatul este anunțat în căutare internațională.

În cadrul aceluiași dosar a fost condamnat la zece ani de închisoare și Roman Cociu, care a fost complicele avocatului Crețu.

Dosarul a fost inițiat în 2014, iar la 18 martie 2014 Ion Crețu a fost reținut de organele de drept. Acesta avea asupra sa 15 700 de euro, bani pe care i-ar fi luat de la un cetățean al Turciei. Avocatul i-ar fi promis acestuia că poate aranja eliberarea unui cetățean bulgar, arestat pentru traficarea unei minore în scopul exploatării sexuale.

Sentința Judecătoriei Criuleni este cu drept de atac la Curtea de Apel.

    Citește pe ziarulnational.md