Alegerile locale, o repetiție a scrutinului parlamentar?
Foto: noi.md

Alegerile locale, o repetiție a scrutinului parlamentar?

4 știri, 3

Alegerile locale noi reprezintă o repetiție generală pentru scrutinul parlamentar din toamna acestui an. De această părere este analistul Victor Ciobanu, exprimată în cadrul emisiunii „Ora expertizei” de la postul de televiziune Jurnal TV. Analistul consideră că alegerile locale noi sunt foarte importante sub aspect politic, transmite IPN.

Potrivit lui, aceste alegeri vor fi în primul rând despre politică și în al doilea rând despre calități manageriale. „Nu vom scăpa de politică în aceste alegeri”, susține Victor Ciobanu. Potrivit lui, bătălia principală se va da între guvernare. asociată cu PDM, PSRM, care își organizează bine electoratul și partidele de dreapta, de la care încă se așteaptă o decizie privind candidatul comun.

Jurnalistul Igor Volnițchi susține că la cârma Chișinăului trebuie să vină o persoană care va fi și politician, și bun manager. „Cea mai bună soluție ar fi un primar cu viziune, cu programe de dezvoltare, care cunoaște problemele cetățenilor și știe să le soluționeze, însă nu trebuie să neglijăm importanța politică a Primăriei municipiului Chișinău”, a spus Igor Volnițchi.

Expertul Veaceslav Ioniță este de părere că este foarte scăzută probabilitatea că alegerile locale noi în municipiile Chișinău și Bălți nu vor avea loc, de exemplu, din cauza prezenței reduse a alegătorilor. Potrivit lui, cei de la putere gestionează destul de abil situația actuală....

    Citește pe ipn.md