Vladimir Voronin solicită inițierea unui dosar penal pe numele lui Dumitru Diacov3Foto© deschide.md

Vladimir Voronin solicită inițierea unui dosar penal pe numele lui Dumitru Diacov

, 14 știri, 7 vizualizări

Liderul comunist Vladimir Voronin cere Procuraturuii Generale inițierea unui dosar penal pe numele lui Dumitru Diacov ca urmare a unei postări pe Facebook a democratului, în care acesta susține că 8 deputați comuniști din legislatura precedentă au fost plătiți ca să părăsească PCRM.

Potrivit lui Vladimir Voronin, prin postarea sa, Dumitru Diacov a făcut de fapt o mărturisire în care a recunoscut public că deputații care au părăsit fracțiunea PCRM din Parlamentul de legislatura precedentă au fost mituiți.

„Luând în considerație mărturisirea publică a politicianului și conducătorului de partid, solicităm respectuos inițierea unui dosar penal privind coruperea deputaților, precum și verificarea declarațiilor Domnului Dumitru Diacov, numirea celor 8 deputați menționați în postare, suma banilor plătiți pentru plecarea a fiecărui dintre ei, de câtre cine și cui s-au plătit acești bani, în ce monedă și în ce condiții”, se arată în comunicatul plasat pe siteul PCRM.