ZDG: La ce instituții de învățământ preferă să învețe copiii aleșilor poporului?
Foto: protv.md

ZDG: La ce instituții de învățământ preferă să învețe copiii aleșilor poporului?

4 știri, 4

Sursa citată a analizat profilurile și CV-urile celor 101 deputați din Parlament, precum și ale membrilor Cabinetului de Miniștri, ca să descopere unde au ales să învețe copiii acestora. Astfel, a constatat că mulți dintre aleșii poporului fac tot posibilul ca cetățenii R. Moldova să știe cât mai puțin despre viața și familia lor și, în special, să nu afle unde își fac studiile copiii.

Deși sunt mulți deputați și miniștri ai căror copii și-au făcut studiile în R. Moldova, există o listă mare de demnitari care și-au trimis copiii să învețe în instituții de învățământ prestigioase de peste hotare. Astfel, în timp ce ei ne îndeamnă să rămânem acasă și să luptăm cu morile de vânt pentru a construi un stat de drept, copiii lor își construiesc un viitor prosper în țările europene.

„Unde au vrut să învețe, acolo i-am trimis” – astfel a răspuns mai mulți demnitari, când au fost întrebați de ce copiii lor au ales să-și facă studiile peste hotare.

A ales să-și facă studiile peste hotare Nicoleta, fiica Monicăi Babuc, actuala ministră a Educației, Culturii și Cercetării. Tânăra locuiește și lucrează în Italia și este pasionată de anime (filme de animație produse în Japonia, n.r.). În cadrul unei întâlniri cu studenții, Monica Babuc a fost întrebată de ce îi îndeamnă pe tineri să rămână și să lucreze în orașele și satele din Moldova, în timp ce fiica ei nu a mai vrut să revină acasă.

Mi...

    Citește pe tv8.md