VIDEO Doi cetăţeni ai români, reţinuţi în Republica Moldova după ce au racolat mai multe tinere pentru practicarea prostituţiei în România

0
Publicat:
Ultima actualizare:
x

Doi cetăţeni ai României, în vârstă de 31 şi 58 de ani, au fost reţinuţi în fragrant delict pe traseul Leuşeni, în timp ce însoţeau trei tinere din Republica Moldova, cu vârste cuprinse între 21 şi 29 de ani, în drum spre România, pentru practicarea prostituţiei pe teritoriul României. Tinerele erau transportate cu microbuzul de cursă Chişinău-Bucureşti.

S-a stabilit că bărbaţii urmărind scopul determinării şi înlesnirii practicării prostituţiei de către alte persoane şi tragerii unor foloase financiare, făceau cunoştinţă şi încercau să convingă victimele prin intermediul reţelelor de socializare pentru a practica prostituţia.

Ulterior, la 26 septembrie curent, bărbaţii s-au deplasat din România în Moldova, pentru a organiza deplasarea tinerelor în România. Fetele urmau să practice prostituţia într-un local amplasat în incinta unei berării, promiţându-le o remunerare de 500 de lei romaneşti per client.

De asemenea, bărbaţii au achitat uneia dintre victime bani pentru perfectarea paşaportului, iar ulterior negociau toate detaliile privind practicarea prostituţiei, dar şi organizarea deplasării acestora pe teritoriul României. 

În cadrul acţiunilor de urmărire penală, suspecţii şi-au recunoscut vina integral, ufiind reţinuţi pentru 72 de ore.

Cetăţenii României riscă între patru şi şapte ani de închisoare pentru proxenetism.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite