Platforma DA propune o soluţie de compromis privind angajaţii instituţiilor de învăţământ: Utilizaţi iniţial testele donate

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Liviu Vovc; sursa foto TVR Moldova
Liviu Vovc; sursa foto TVR Moldova

Platforma DA recomandă autorităţilor o soluţie de compromis după ce anumite măsuri au provocat nemulţumire în societate. În cadrul unei conferinţe de presă, ex-deputatul Platformei DA Liviu Vovc propune ca angajaţii din şcoli şi universităţi să fie testaţi iniţial din contul donaţiilor de teste rapide antigen, cum sunt cele 100.000 primite recent din partea României.

Potrivit lui Vovc, asta ar oferi suficient timp pentru ca autorităţile să desfăşoare o campanie eficientă de combatere a ştirilor false privind vaccinarea, care a luat amploare în urma unei comunicări defectuoase în perioada guvernării anterioare.

De asemenea, Platforma DA consideră că o abordare constructivă prin promovarea importanţei vaccinării ar accelera semnificativ imunizarea în rândul angajaţilor instituţiilor de învăţământ din prima lună. Conform ultimelor date oficiale, oferite de Ministerul Educaţiei în luna iulie, 66,7% dintre angajaţi ar fi vaccinaţi cu cel puţin prima doză, iar 41,94% înregistrează ciclul complet de vaccinare.

„67% nu e o cifră mică, însă este loc de mai mult. Ca urmare a mai multor discuţii cu cadre didactice din Republică, pentru a exclude orice risc care ar putea afecta desfăşurarea orelor, Platforma DA propune o soluţie de compromis, şi anume ca, la prima etapă, testarea profesorilor să fie asigurată de stat cu teste rapide antigen. În această perioadă, să fie efectuate evenimente de combatere a fake news-ului şi de informare cu privire la importanţa vaccinării. Suntem siguri că, dacă se doreşte, într-o lună putem obţine o rată de vaccinare record în rândul profesorilor”, a spus Vovc.

Ex-deputatul notează şi neimplementarea unei legi promovate cu succes de Platforma DA în legislativul precedent, prin care componenţa Comisiei Naţionale Extraordinare în Sănătate Publică (CNESP) ar fi trebuit să fi fost modificată ca să includă specialişti din domeniul sănătăţii.

„Amintesc că, în luna martie a acestui an, în Parlament a fost votat un proiect înregistrat de
mine care prevedea modificarea componenţei CNESP, astfel ca 50% din membrii ei să fie specialişti din domeniu, de la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu”, Şcoala de Management în Sănătate Publică, Academia de Ştiinţe, directori ai instituţiilor medicale de fiecare nivel. Acel proiect a fost votat în unanimitate şi a fost susţinut şi de Preşedinţie. Constatăm, însă, că, până în prezent, acesta nu a fost pus în aplicare, iar componenţa Comisiei nu a fost ajustată în conformitate prevederile acestuia.”

Amintim că ultima decizie a CNESP a provocat discuţii aprinse în rândul cadrelor didactice şi a angajaţilor instituţiilor de învăţământ. Noile măsuri presupun testarea celor nevaccinaţi din cont propriu şi vine la doar câteva zile înainte de începerea noului ciclu de învăţământ. Având în vedere nivelul scăzut de salarizare în rândul angajaţilor instituţiilor de învăţământ, decizia ar deveni o povară financiară ce ar putea provoca demisii în zone care deja duc lipsă acută de cadre didactice.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite