Procuratura Generală, sesizată cu privire la privatizarea hotelului „Codru”
0Vicepreşedintele Parlamentului Alexandru Slusari solicită organelor de drept să fie informat dacă din 2010 şi până în prezent a fost pornit vreun dosar penal cu privire la privatizarea prin concurs comercial a întreprinderii de stat „Complexul hotelier Codru”.
Potrivit lui, Curtea de Conturi reflectă în hotărârea sa încă de acum zece ani că acest proces s-a efectuat în detrimentul statului, fiind ratate venituri de peste 161 de milioane de lei, transmite IPN.
În 2008, complexul a fost vândut la un preţ de 50 de milioane de lei. În demersul adresat Procuraturii, Alexandru Slusari menţionează că un metru pătrat din complexul hotelier a fost vândut la un preţ de până la patru mii de lei. Din raportul Curţii de Conturi reiese că preţul minim şi mediu de vânzare a unui metru pătrat a încăperilor din vecinătate era de aproape 17-23 de mii de lei.
Vicepreşedintele legislativului a expediat un demers şi către Agenţia Proprietăţii Publice. Acesta a cerut informaţii despre componenţa comisiei de concurs care a luat juridic decizia privind privatizarea hotelului la un preţ mizer în opinia sa.