Taraclia: Trei adolescenţi, reţinuţi pentru tentativă de viol şi acţiuni sexuale perverse

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Trei adolescenţi, în vârstă de 17 ani, au fost reţinuţi pentru acţiuni perverse cu caracter sexual şi pentru tentativă de viol asupra unei minore de 16 ani. Faptele au avut loc în noaptea din 15 spre 16 martie, într-o localitate din Taraclia, Republica Moldova.

Pentru că investigaţiile se presupuneau a fi complexe, la data de 25 martie, prin ordonanţa Procurorului General, Alexandr Stoianoglo, dosarul a fost retras din gestiunea Inspectoratului de poliţie Taraclia şi transmis Direcţiei generale urmărire penală, Inspectoratului naţional de investigaţie a IGP, sub conducerea PCCOCS. 

Pe 26 martie s-a decis reţinerea celor trei suspecţi. Procurorii le-au înaintat acestora învinuirea în comiterea infracţiunilor respective şi au depus demersul la judecătorul de instrucţie, cu solicitarea aplicării măsurii preventive – arestul.

În scopul acumulării materialului probator, oamenii legii au descins cu percheziţii la domiciliile persoanelor implicate, inclusiv repetat la cel în care a fost comisă infracţiunea. 

Pentru cercetarea completă, obiectivă şi sub toate aspectele, pe dosar sunt dispuse mai multe expertize, inclusiv medico-legală, informatică, chimică, biologică. Se impune, de asemenea, audierea unui cerc larg de persoane.

Pentru tentativa de viol, dar şi pentru acţiunile violente cu caracter sexual, adică satisfacerea poftei sexuale în forme perverse, comise prin constrângere fizică sau psihică a persoanei ori profitând de imposibilitatea acesteia de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa, comise cu bună-ştiinţă asupra unui minor şi care au fost comise de două sau mai multe persoane, legea penală prevede pedeapsa cu închisoarea de la 5 la 12 ani.

Republica Moldova



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite