[ X ]
[ X ]
[ X ]
26 de persoane vor primi indemnizații pentru asigurarea cu locuințe
26 Aprilie

Guvernul va acorda peste un milion de lei sub formă de indemnizații unice pentru construcţia unei case individuale, a unei locuinţe cooperatiste, pentru procurarea spaţiului locativ sau pentru reparația caselor, transmite CURENTUL.

De alocaţii vor beneficia 26 de persoane care au avut de suferit de pe urma catastrofei de la Cernobîl, victime ale represiunilor politice și veterani care nu au accesat credite preferenţiale de la instituţiile financiare şi nu au fost asigurate cu spaţiu locativ la situaţia din 22 octombrie 2004.

Mijloacele vor fi alocate din bugetul de stat autorităților publice locale din 10 raioane, în baza deciziilor comisiilor speciale. Astfel, Consiliul raional Orhei urmează să primească 369 mii lei, Florești – 246 mii lei, Râşcani – 123 mii lei. Restul sumei va fi direcționată către autoritățile din Călăraşi, Cahul, Rezina, Teleneşti, Ungheni, Fălești și Şoldăneşti. În total, în acest scop, în bugetul de stat pentru 2018 au fost prevăzute 8,5 milioane de lei.

Cristina Parfeni

Inapoi la arhiva noutaților